Stimaţi consumatori,
Prin lege, aveţi dreptul de a fi informat, în relaţia dumneavoastră cu DISTRIGAZ VEST S.A.
Aveţi dreptul să cereţi şi să primiţi, gratuit, înainte de semnarea contractului de furnizare, o copie a acestuia şi a condiţiilor-standard de furnizare a serviciului, după caz.
Înainte de semnarea contractului de furnizare, DISTRIGAZ VEST S.A. are obligaţia de a vă pune la dispoziţie, în scris, următoarele informaţii:
- etapele şi documentele necesare pentru încheierea unui contract de furnizare;
- ofertele tip pentru care puteţi opta, după caz;
- contractul corespunzător ofertei alese, după caz;
- preţurile şi tarifele practicate.
Verificaţi înainte de semnare dacă în contractul primit sunt incluse cel puţin următoarele informaţii:
- identitatea şi adresa furnizorului;
- serviciul furnizat;
- termenul de începere a derulării contractului;
- preţul/tariful aplicabil;
- durata contractului;
- condiţiile de reînnoire/prelungire a contractului şi de întrerupere temporară a alimentarii cu gaze naturale;
- penalităţile pe care trebuie să le plătiţi dacă nu respectaţi prevederile contractuale;
- dreptul de denunţare unilaterală a contractului;
- compensaţiile/despăgubirile şi modalitatea de rambursare aplicabilă în caz de nerespectare a nivelurillor de calitate a serviciului prevăzut prin contract, după caz;
- modalităţi de iniţiere a procedurilor de soluţionare a litigiilor şi informaţii privind procedura de soluţionare a plângerilor clienţilor finali.
DISTRIGAZ VEST S.A. vă va informa într-un mod transparent, direct şi în timp util în legatură cu orice modificări ale preţurilor, modului de facturare, de încasare sau ale altor condiţii din contract.